CONFERINTA NATIONALA MEDLIFE
03-04.06.2017
BRASOV
Recunoscut pentru calitatea serviciilor medicale oferite, Medlife este un personaj activ pe scena medicala din Romania, implicandu-se constant in identificarea solutiilor pentru problemele dumneavoastra. In acest sens, reteaua privata de sanatate, Medlife, a organizat in Poiana Brasov cea de-a treia editie a Conferintei Nationale Medlife.
Tema avuta in discutie, „Abordarea cazului medical complex in cadrul MedLife: de la vulnerabilitate si riscuri la siguranta pacientului, a corpului medical si a institutiei" a permis un dialog multidisciplinar, abordandu-se problemele care apar sau dezbatandu-se actele medicale din activitatea cotidiana.
Echipa Liamed a fost prezenta la acest eveniment si a adus in prim plan trei domenii de interes: chirurgia, diagnostic si fizioterapia. Intelegand cel mai bine nevoia de inovatie si de utilizare doar a noutatilor din domeniu, am suscitat interesul participantilor prin doua terapii din ce in ce mai intalnite: Ozonoterapia si terapia Tecar.
Multumim pe aceasta cale organizatorilor pentru initiativa si le uram mult succes in demersurile ulterioare.