Recuperare si fizioterapie axate pe patologie
28 februarie-1 martie 2019
Târgu Jiu
LIAMED a venit cu ultimele noutati din domeniul ultrasonografiei si terapiilor de recuperare la conferinta Recuperare si fizioterapie axate pe patologie de la Targu Jiu.
Conferinta s-a adresat cadrelor medicale si fizioterapeutilor interesati de actualizarea cunostintelor medicale în ceea ce priveste bolile reumatismale degenerative si inflamatorii, bolile neurologice (focus pe Boala Parkinson), patologia coloanei vertebrale (cu accent pe scolioza), osteoporoza, abordarea pacientului casectic, recuperarea pacientului imobilizat, vezica neurologica/incontinenta urinara, activitatea fizica a gravidei, dar lectorii au prezentat si alte teme cum ar fi perspectiva globala a abordarii preventiei si a pregatirii pentru imbatranirea populatiei.
Evenimentul a fost initiat si dezvoltat sub egida Colegiului Fizioterapeutilor Gorj, in parteneriat cu Universitatea Constantin Brancusi, Asociatia de Medicina Functionala, Societatea Romana de Gerontologie si Geriatrie si Colegiul Medicilor Gorj.
Printre lectori s-au numarat Conf. univ. dr. Delia Cinteza – recuperare medicala, Dr. Oana Luciana Baleanu- recuperare medicala, Prof dr Gabriel Ioan Prada- geriatrie si gerontologie, Prof univ.dr Monica Delia Baca, decan al Facultatii de Stiinte Medicale si Comportamentale din cadrul Universitatii Constantin Brancusi, Dr Daniela Poenaru- recuperare medicala, dr Sebastian Diaconescu- recuperare medicala, Prof. dr. Elena Caciulan- fizioterapie.